Aştept  ”dansul ploii” în varianta românească, aştept să vad purificarea, că de nu, nu ştiu care dintre noi-guvernanţii sau guvernaţii, vom fi cei cuprinşi de tremur.

Recunosc, ma înfioară ideea, imaginea unei mulţimi pentru că aşa cum scria Gabriel Tarde în Opinia şi mulţimea : “Între ură violentă şi adorare, între oroare şi entuziasm, între strigătele trăiască şi la moarte nu există cale de mijloc pentru mulţime.”   . Mulţimea e spontană, cu atât mai spontană ,zic eu, cu cât membrii săi sunt mai diverşi, aşa cum va fi mâine.

Voi susţine această dovadă de păsare din partea diferitelor categorii, aflându-mă şi eu în rândul unei dintre acestea-studenţii.

Şi pentru că mi-am amintit de Scrisoarea I:

Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l…
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
“De-oi muri – îşi zice-n sine – al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!”
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?

Ei bine nu te-am uitat! E drept că sunt puţini cei care se adâncesc în studiul vieţii tale.

Visez din nou, sper din nou la o lume mai bună. Noul an sper să îmi dea înţelepciune,  sănătate, ambiţie, şi liniştea pe care am cunoscut-o anul acesta.

Puneţi-vă dorinţe şi credeţi în ele, chiar atunci când credeţi că greutăţile vă doboară! Bucuraţi-vă de sărbători!

Pentru urarea finală, citez un profesor de la facultate:

“Iubiţi!”

E nevoie să arunci cu bolovani în geamurile unui sediu de partid politic(din Cluj-Napoca), e nevoie sa bați un om bătrân (tatăl primarului din Calafat) care nu vrea decât să-și exprime opțiunea printr-un vot? Atât de puțin ne iubim semenii, atât de murdari am devenit în preajma sărbătorilor de iarnă? Nu e zăpadă, nu mai vedem nămeți pe străzi, în curțile caselor ca pe vremuri. Copii nu mai au din ce să facă om de zăpadă! Nu mai vedem albul imaculat de odinioară. Dar trebuie să înveninam sufletele, să ne revărsăm ura față de oamenii de langă noi, să ne mânjim conștiința? Trebuie să înlocuim albul cu o mâzgă josnică, să uităm că poate fi bine, în loc de rău?

Păcat ca un om, doar un om generează astfel de lucruri! Iți mai dorești dragă domnule Băsescu sa inspiri respect, încredere,admirație când i-ai împins pe oamenii săraci să se lasă cumpărați cu o sacoșă de alimente, cu o mână de cârpe uzate, cu icoane puse în pungi de plastic? O, ce mare de oameni îmbrăcați în portocaliu ai plimbat prin țară. Știai ca portocaliul e culoarea prosperitații, nu! Poți citi prosperitatea pe chipul lor? Poate în timp, când vor înțelege că munca și nu campania electorală în care primesc firimituri le poate da o viață mai bună, vei putea să citești mulțumirea pe chipuri. Cu o singură condiție: să nu fi tu cel care să ne conducă țara.

PS. . Sper ca zilele ce vor veni să nu întunece atmosfera blândă a sărbătorilor din apropierea Crăciunului!

Titlul poate părea fără legătură cu ce am scris dar asta a răsturnat memoria din tolba sa pe tava gândirii mele de acum. Totuşi e ceva! E colacul de salvare pe care l-am căutat la autochestionarea mea cu privire la “o Românie a bunului simţ”. Poate ca asa mi-as fi dorit sa fie Romania- ca in imaginatia copilariei mele.M-am agăţat de trecut, de amintiri aşa cum fac de obicei când sunt stânjenită, neajutorată. Avem o ţară a bunului simţ? Încă nu atâta vreme cât pe stradă sunt aruncate gunoaiele în ideea că oricum şi alţii o fac, emisiunile pe subiect politic se transformă în concurs de ţipat şi de insultat. Nu pot spune foarte multe. Asta pentru că îmi dau seama că la unele lucruri care încă lipsesc unei Românii de bun simţ s-ar putea să contribui şi eu, fără să îmi dau seama, din lipsa conştientizării unor lucruri.

Acum nu mai vreau să îi culpabilizez pe ceilalţi. Vreau să vad bârna din ochiul meu şi nu doar paiul din ochiul celuilalt. Poate aşa voi contribui la o Românie a bunului simţ.

Eu sper să vină zilele în care schimbarea să vină de la fiecare: de la vatmanul care azi de dimineaţa îl îl înjura pe un şofer şi îl ameninţa că îl poate face bucăţele, de la batrânii şi tinerii din parc, de la mine, de la tine. Când vom fi convinşi că puterea vine din noi, atunci vom crede cu adevarat şi vom acţiona pentru a construi o lume mai bună. Când nu ne va mai plăcea să auzim numai de rău, vom face ceva ca vocile să se schimbe şi le vom putea dovedi şi celorlalţi că pot crede în ceva mai bun!

Felicitări scriitoarei germane de origine română Herta Muller pentru obţinerea premiului Nobel pentru literatură pe 2009!

Surprize, surprize! Barack Hussein Obama a câştigat premiul Nobel pentru pace! Ceva ce nici nu visa, deşi putea căci a fost trezit din somn ca să fie anunţat.

La Arcul de Triumf e mare tărăboi! Polițiștii sunt la datorie, autocarele care au adus manifestanți sunt parcate în fața clădirii în care îmi petrec jumatate de zi și evident, se aud claxoane. La tv panorama e similară! E normală manifestarea de astăzi în condiții de grea nemulțumire vis-a-vis de salarii, grila unică de salarizare, protecţia angajaţilor şi locurile de muncă. Mișcarea socială vine în urma crizei politice generată de un Guvern instabil, cu miniștrii² care  vor să fie super-oameni. Cert e că e super-degringoladă în România! Sindicaliştii au ales cu inspiraţie data de 7 octombrie, zi în care ar trebui sa sărbătorim Ziua Mondială a Muncii Decente! O sărbătorim, unii la serviciu, alţii la şcoală, alţii cerând condiţii mai bune de muncă.

De fiecare dată când văd mulţime de oameni mă cuprinde teama, în interiorul meu bate inima cu repeziciune şi mă inspăimânt la gândul că omul poate face abstracţie de legile ordinii sociale şi se poate lăsa în voia instinctului. Comportamentul uman e imprevizibil în condiţii de stres, într-un cadru larg în care omul acţionează ca în poezie lui Arghezi.

Tâlharul Pedepsit

Într-o zi, prin asfinţit,
Soaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere

A prada stupul de miere.

El intrase pe furis,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea ca o albina -i
Slaba, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Ta barate mii, grămadă,
Încuiat ca-ntr-un cociug.

Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Ca puterea se adună
Din toţi micii împreună .

Va fi tâlharul pedepsit?

Am alergat pe câmpul cu flori şi măceşi,

m-am jucat cu picioarele în apă caldă şi am simţit vântul în faţă.

Dupa ploi adunam ciuperci mici şi fragile

şi aşteptam să vină noaptea să-mi dea povaţă,

să mă sperie cu fiorii reci şi lumina ei albă,

să m- atragă în vise greoaie, să mă lase să fug de spaime umane.

Ziua prindeam gâze moarte,le croiam pat veşnic din petale,

le săpam morminte în pământul moale.

Mă furişam în vie la bunici şi mă-ntreceam cu albinele zumzăitoare

căutam ciorchini plini şi rubinii,

fugeam de omizi, gândaci de Colorado şi furnici cu aripi.

Mai fug şi-acum cu gândul la locuri şi vremuri trecute,

mă bucur că mă pot redescoperi pe zi ce trece mai mult,

că trăiesc şi pot iubi tot ce-i viu şi trece.