Ambasadorul Republicii Azerbaidjan in Romania, Eldar Hasanov, a participat, recent, in Gagauzia, la ceremonia de inaugurare a busturilor unor personalitati istorice marcante, printre care si cel al poetului roman Mihai Eminescu. O stire plăcută găsită aici .
Şi pentru că mi-am amintit de Scrisoarea I:
Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l…
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
“De-oi muri – îşi zice-n sine – al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!”
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Ei bine nu te-am uitat! E drept că sunt puţini cei care se adâncesc în studiul vieţii tale.

[...] permis sa cred ca Mihaela mi-a facut cadou 1984 a lui Orwell, dat fiind ca nu i-am dat-o inapoi de o mie de ani. Sper ca nu [...]
din ce in ce mai putini, iar gagautilor de astazi Eminescu li se pare decrepit…
[...] departe, poate o preiau tema Mihaela, Liviu si [...]
[...] curios ce zic cei chiar tineri din blogrollul meu pe tema asta. Dar şi ce le răspund [...]
[...] tineri! 44.418877 26.010964 [...]
Felicitari pentru articol si pentru blog!
EMINESCU SECRETUL POLITIC
http://www.scribd.com/doc/29240066/EMINESCU-SECRETUL-POLITIC-Radu-Mihai-Crisan
ECONOMISTUL MIHAI EMINESCU
http://www.scribd.com/doc/29241052/ECONOMISTUL-MIHAI-EMINESCU-Radu-Mihai-Crisan
Aceste carti sint publicate cu CopyLIBER (au copierea, traducerea, difuzarea neingradite si gratuite).
Daca aveti html-ul dezactivat: cu PASTE asezati link-ul in browser si, apoi, apasati ENTER.
@ Dalia: Mersi frumos pentru linkuri!