Zile urâțite

Credeam în frumusețea semenilor mei, credeam că nu trebuie să mai vorbesc de rău un neam pe care nu-l ridic în slăvi chiar dacă îl iubesc, pe care am dorit să-l detașez de viziunea romantică în care a fost plasat poate pentru a fi introdus într-un vis plin de minciuni, confortabile minciuni. Dar ce se intamplă în România mi se pare strigator la cer. Din lipsa de stabilitate morală, materială, din moliciunea atitudinilor oamenilor simpli se nasc fapte urâte.

E nevoie să arunci cu bolovani în geamurile unui sediu de partid politic(din Cluj-Napoca), e nevoie sa bați un om bătrân (tatăl primarului din Calafat) care nu vrea decât să-și exprime opțiunea printr-un vot? Atât de puțin ne iubim semenii, atât de murdari am devenit în preajma sărbătorilor de iarnă? Nu e zăpadă, nu mai vedem nămeți pe străzi, în curțile caselor ca pe vremuri. Copii nu mai au din ce să facă om de zăpadă! Nu mai vedem albul imaculat de odinioară. Dar trebuie să înveninam sufletele, să ne revărsăm ura față de oamenii de langă noi, să ne mânjim conștiința? Trebuie să înlocuim albul cu o mâzgă josnică, să uităm că poate fi bine, în loc de rău?

Păcat ca un om, doar un om generează astfel de lucruri! Iți mai dorești dragă domnule Băsescu sa inspiri respect, încredere,admirație când i-ai împins pe oamenii săraci să se lasă cumpărați cu o sacoșă de alimente, cu o mână de cârpe uzate, cu icoane puse în pungi de plastic? O, ce mare de oameni îmbrăcați în portocaliu ai plimbat prin țară. Știai ca portocaliul e culoarea prosperitații, nu! Poți citi prosperitatea pe chipul lor? Poate în timp, când vor înțelege că munca și nu campania electorală în care primesc firimituri le poate da o viață mai bună, vei putea să citești mulțumirea pe chipuri. Cu o singură condiție: să nu fi tu cel care să ne conducă țara.

PS. . Sper ca zilele ce vor veni să nu întunece atmosfera blândă a sărbătorilor din apropierea Crăciunului!

O Românie a bunului simţ

Când eram micuţă eram tare visătoare. Poate pentru că nu aveam altă grijă decât să mă joc şi mai apoi să mă duc pe capul bibliotecarelor oraşului natal care mă lăsau să pătrund în camerele prăfuite şi întunecoase ai căror pereţi scorojiţi stăteau să cadă căci biata bibliotecă orăşenească era o casă veche şi dărăpănată. Cam pe acolo îşi aveau rădăcina visele mele. Dar înainte de asta, lumea onirică se înfăţişa pentru mine sub forma crezului că eu am trăit pe Planeta Soarelui înainte să ajung pe Pamânt, înainte să mă aducă barza în plisc sau să fiu fructul iubirii părinţilor mei. Aveam amintiri (ciudat, nu!) sau mai bine zis închipuiri legate de un loc luminos, cald, în care mulţi copii se jucau. Era linişte, era inocenţă şi iubire !

Titlul poate părea fără legătură cu ce am scris dar asta a răsturnat memoria din tolba sa pe tava gândirii mele de acum. Totuşi e ceva! E colacul de salvare pe care l-am căutat la autochestionarea mea cu privire la “o Românie a bunului simţ”. Poate ca asa mi-as fi dorit sa fie Romania- ca in imaginatia copilariei mele.M-am agăţat de trecut, de amintiri aşa cum fac de obicei când sunt stânjenită, neajutorată. Avem o ţară a bunului simţ? Încă nu atâta vreme cât pe stradă sunt aruncate gunoaiele în ideea că oricum şi alţii o fac, emisiunile pe subiect politic se transformă în concurs de ţipat şi de insultat. Nu pot spune foarte multe. Asta pentru că îmi dau seama că la unele lucruri care încă lipsesc unei Românii de bun simţ s-ar putea să contribui şi eu, fără să îmi dau seama, din lipsa conştientizării unor lucruri.

Acum nu mai vreau să îi culpabilizez pe ceilalţi. Vreau să vad bârna din ochiul meu şi nu doar paiul din ochiul celuilalt. Poate aşa voi contribui la o Românie a bunului simţ.

“Oamenii cred uşor ceea ce le place să creadă”

Asta spune Caesar şi de acest lucru ajung să mă conving din ce în ce mai mult. Valul de revoltă la adresa politicului capătă proporţii din ce în ce mai mari iar când un om simplu apăsat de nevoile cotidiene e întrebat despre opţiunea sa la alegerile din noiembrie, în peste 20% din cazuri reacţionează brusc şi ferm printr-un „toţi fură, ne-am săturat!”. Mulţi dintre ei nici măcar nu ştiu să te lămurească asupra unor exemple concrete care i-au determinat să gândească aşa. Nu spun că totul e roz în România! Trebuie însă să separăm grâul de neghină şi să facem diferenţa între oamenii (chiar politicieni fiind) care muncesc şi cei care într-adevar nu o fac. Dacă nu vom face asta, replicile de mai sus vor deveni etichetă generală, îi vom blama chiar şi pe cei care de pe un scaun de deputat sau parlamentar vor cu adevarat să facă ceva, şi fac. Ma irită atitudinea românului care dă vina pe ceilalţi, aşteaptă ca alţii să facă ceva pentru el. Lui ii place să creadă că de vină pentru tot răul din lume vine din afara lui. Asta mă duce cu gândul la lumea personajului principal din Candid/Optimistul (Voltaire) pentru care lumea în care trăia era lipsită de rău. Pentru el, tot răul era spre bine. Un optimist veritabil!

Eu sper să vină zilele în care schimbarea să vină de la fiecare: de la vatmanul care azi de dimineaţa îl îl înjura pe un şofer şi îl ameninţa că îl poate face bucăţele, de la batrânii şi tinerii din parc, de la mine, de la tine. Când vom fi convinşi că puterea vine din noi, atunci vom crede cu adevarat şi vom acţiona pentru a construi o lume mai bună. Când nu ne va mai plăcea să auzim numai de rău, vom face ceva ca vocile să se schimbe şi le vom putea dovedi şi celorlalţi că pot crede în ceva mai bun!

Felicitări scriitoarei germane de origine română Herta Muller pentru obţinerea premiului Nobel pentru literatură pe 2009!

Surprize, surprize! Barack Hussein Obama a câştigat premiul Nobel pentru pace! Ceva ce nici nu visa, deşi putea căci a fost trezit din somn ca să fie anunţat.

Miting in Piaţa Victoriei

Diminețile citadine sunt pline de freamăt: tramvaiul e plin, trecerea de pietoni la fel iar graba pătrunde în fiecare viețuitoare cugetătoare. Astăzi a fost însă altfel din cauza mitingului.

La Arcul de Triumf e mare tărăboi! Polițiștii sunt la datorie, autocarele care au adus manifestanți sunt parcate în fața clădirii în care îmi petrec jumatate de zi și evident, se aud claxoane. La tv panorama e similară! E normală manifestarea de astăzi în condiții de grea nemulțumire vis-a-vis de salarii, grila unică de salarizare, protecţia angajaţilor şi locurile de muncă. Mișcarea socială vine în urma crizei politice generată de un Guvern instabil, cu miniștrii² care  vor să fie super-oameni. Cert e că e super-degringoladă în România! Sindicaliştii au ales cu inspiraţie data de 7 octombrie, zi în care ar trebui sa sărbătorim Ziua Mondială a Muncii Decente! O sărbătorim, unii la serviciu, alţii la şcoală, alţii cerând condiţii mai bune de muncă.

De fiecare dată când văd mulţime de oameni mă cuprinde teama, în interiorul meu bate inima cu repeziciune şi mă inspăimânt la gândul că omul poate face abstracţie de legile ordinii sociale şi se poate lăsa în voia instinctului. Comportamentul uman e imprevizibil în condiţii de stres, într-un cadru larg în care omul acţionează ca în poezie lui Arghezi.

Tâlharul Pedepsit

Într-o zi, prin asfinţit,
Soaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere

A prada stupul de miere.

El intrase pe furis,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea ca o albina -i
Slaba, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Ta barate mii, grămadă,
Încuiat ca-ntr-un cociug.

Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Ca puterea se adună
Din toţi micii împreună .

Va fi tâlharul pedepsit?

Din nou despre mere şi şcoala

 Alene se mişca românul, alene se derulează proiectele noastre! Trâmbiţatul program de încurajare a consumului de fructe în şcoli nu a putut fi încă aplicat aflându-se abia la jumătatea drumului dintre pom şi şcoala sau mai bine zis dintre solul pe care zac şi şcoala. Fiind un program cofinanţat de UE, neaplicarea lui poate duce la pierderea fondurilor alocate (4,99 mil euro –bani europeni). Aici vedem cum îşi găseşte aplicabilitate proverbul românesc „Dumnezeu îţi da dar nu îţi bagă şi în traistă” sau cum sloganul „Bani pentru români. Bani europeni” a rămas un deziderat al tuturor. Pomicultorii se plâng de degradarea merelor, medicii atenţionează părinţii asupra numărului din ce în ce mai ridicat al copiilor obezi (fenomen aparut pe fondul unui consum crescut de fast-food dar şi din cauza consumului scăzut de fructe), părinţii încearcă să schimbe obiceiurile alimentare nesănătoase ale odraslelor şi uite aşa trece vremea. Proverbul franţuzesc „Une pomme chaque jour ferme la porte au medecin” devine astfel clasic.

Femeile, noua atracție turistică

Mama mea e blondă cu ochi albaștri ca cerul. Îmi spunea de multe ori că în tinerețe, liceana fiind, se temea să se plimbe singură prin București deoarece umbla un psihopat care „vâna„ blonde. M-am intrebat: de ce blonde? Nu găseam raspuns. Mai tarziu am aflat ca în mare parte, bărbații se simt atrași de blonde, că le asociază cu angelicul, inocența, fertilitatea, tinerețea și e adevărat, le găsesc mai usor de cucerit. În evoluția lor, bărbații nu s-au depărtat prea tare de omul preistoric.  Aflat într-o permanentă cursă cu viața, el se grăbea să-și găsească o parteneră și o alegea pe cea care ieșea cel mai mult în evidență, pe cea cu părul deschis la culoare. Plecând de la premisa că multe dintre românce sunt blonde, aș fi agreat ideea că ele sunt o mare atracție pentru români dar și pentru străini strict datorită frumuseții lor. Dar titlul “Femeile, noua atracție turistică ” avea alta semnificatie. Alături de Spania,Ucraina și Cehia, România face parte din categoria statelor ale căror femei sunt donatoare de ovule pentru cuplurile britanice practicante ale „turismului de fertilizare”. Britanicii sunt atrași de suma mica solicitata pentru donarea de ovule, de procedurile mai putin complicate. Femeile dispuse să se supună asa zisei forme de „prostituție” o fac din considerente pecuniare. E regretabil că se arată cu degetul țara noastra pentru o astfel de atracție turistică. Măcar noi, românii, să nu uitam că avem o țară frumoasă cu femei frumoase.

Frânturi din mine

A

Am alergat pe câmpul cu flori şi măceşi,

m-am jucat cu picioarele în apă caldă şi am simţit vântul în faţă.

Dupa ploi adunam ciuperci mici şi fragile

şi aşteptam să vină noaptea să-mi dea povaţă,

să mă sperie cu fiorii reci şi lumina ei albă,

să m- atragă în vise greoaie, să mă lase să fug de spaime umane.

Ziua prindeam gâze moarte,le croiam pat veşnic din petale,

le săpam morminte în pământul moale.

Mă furişam în vie la bunici şi mă-ntreceam cu albinele zumzăitoare

căutam ciorchini plini şi rubinii,

fugeam de omizi, gândaci de Colorado şi furnici cu aripi.

Mai fug şi-acum cu gândul la locuri şi vremuri trecute,

mă bucur că mă pot redescoperi pe zi ce trece mai mult,

că trăiesc şi pot iubi tot ce-i viu şi trece.

…et nourrit nos étudiants

Dar las pomicultura deoparte pentru că singurele cunoștințe căpătate la acest capitol țin de pomii din curtea de acasă.

Asta îmi aduce  aminte de eticheta pusă de Cărtărescu învățământului românesc erodat după 89’încoace:”Pomul se cunoaște după roade”. Pomul=învățământul, roadele=elevii, studenții. El deplânge nivelul vocabularului tinerilor și lipsa unui „coup de foudre” pentru literatură. Privind în jur nu ne este greu să îl aprobăm. În general, ne-am obișnuit să găsim un vinovat pentru toate acestea. Sistemul!

Nu voi intra în categoria celor care folosesc acest cuvânt pe post de sac de box al nemulțumirilor dar nici nu pot să nu fac anumite comentarii. Noua tentativă de „reformare și modernizare a învățământului românesc” mă duce cu gândul la disputele filosofice  și crizele de conștiintă din perioada interbelică. Ne comportăm ca acum 150 de ani când asimilările culturale creau tulburențe, când unii împrumutau, alții criticau împrumuturile.

„Codul Educației”, „Pactul pentru Educație”, pachete peste pachete au generat confuzie în mintea beneficiarilor. Este ștearsă cu buretele munca unor oameni care au dorit să ajute EDUCAȚIA(Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau  ale oamenilor, ale societății etc-DEX). Ministrul actual a facut un proiect de lege, unul nou, numit de unii „stufos”,”peticit”. La atenționarea președintelui ca universitățile din țara noastră nu intră în topul primelor 500 de universități din lume, Andronescu a replicat „România are mulți inteligenți”. De avut îi are dar îi va mai avea? Noul „pachet” care a aruncat la coș legile create de oameni din minister sub manageriatul  lui Adomniței , dezbătute în teritoriu în prezența sa, pentru care s-au alcătuit comisii cu reprezentanți ai corpului profesoral și cu părinți.

Cu asa un pom(Pachet de legi) nou, așteptăm să vedem ce roade vor ieși. Că sunt mere sau nu, asta nu mai contează. Ele vor apărea cât de curând pe băncile școlilor multumită unui program de încurajare a consumului de fructe. Conform acestuia, fiecare elev va primi un măr în valoare de 30 de bani. Au înțeles și ei că „Une pomme chaque jour ferme la porte au medecin”! Costul? 47,9 milioane de lei pentru programul propriu-zis și 1 mil. de lei pentru promovare.

„Une pomme chaque jour ferme la porte au medecin”

„Une pomme chaque jour ferme la porte au medecin” repetam la un moment dat, la ora de franceză din ciclul gimnazial, îndemnata de blânda dirigintă.

Cuvântul „pomme” a apărut în legenda medievală „Cântecul lui Roland”. La vremea în care am citit despre tânărul viteaz al lui Charlemagne nu ştiam că lucrarea are o plusvaloare lexicologică pentru că urmăream doar să mă pierd în lectura aventurii cavalereşti. Frumoase secvenţe de adolescenţă!

Mărul a mai fost văzut ca simbol al desfrâului şi a fost asociat imaginii pentagramei pentru că floarea de măr are 5 petale. Despre măr am mai învăţat la botanică. Aaa, şi l-am inclus în dezbaterile din liceu, în contextul “teoria creaţionistă vs teoria evoluţionistă la o oră ameţită de ..??…un hibrid de materie.

Cine ştie ce se mai învaţă şi cine mai învaţă despre măr ! Dacă nu la botanică, poate se aminteşte de el la ora de literatură română sau la o serbare de Crăciun când copiii şi părinţii îşi bucură sufletele cu versurie lui Coşbuc: Rugată, mama repeta/Cu glasul rar şi dulce/Cum sta pe paie-n frig Hristos/În ieslea cea săracă,/Şi boul cum sufla milos/Căldura ca să-i facă,/Drăguţ un miel cum i-au adus/Păstorii de la stână/Şi îngeri albi cântau pe sus/Cu flori de măr în mână (Colindătorii).

Măcar de am mânca mere autohtone (le găseşti pe marginea drumului către munte, pe la Ioneşti), să facem să tresară inima în ţăranii cu ale lor culturi agricole de subzistenţa.

…continuarea in numarul viitor